Workshops

functional-step.jpg


Functional Step

Functional Step este un "upgrade" al aerobicului clasic, o clasă în care se construiesc, cu ajutorul step-ului, blocuri coregrafice din mișcări funcționale, menite să antreneze întregi lanțuri musculare.

Acest tip de antrenament, în care se lucrează cu greutatea corpului, dezvoltă forța, coordonarea și mobilitatea, iar elementul coregrafic îți tine mintea ocupată de la efortul depus în timpul orei. 

Exerciţiile de bază sunt genuflexiuni, fandări şi planşe, combinate în diferite moduri pentru a asigura tonifierea grupelor musculare majore, iar elementul cardio vine din executarea lor pe muzică. Astfel, aceste tipuri de exerciții funcţionale stimulează atât mușchii de legătură, cât şi mușchii interni, oferind un bun echilibru muscular şi stabilitate, un corp suplu şi tonifiat.

Printre alte beneficii, menţionăm: dezvoltarea sau menţinerea capacităţii de efort în regim aerob (îmbunatăţirea funcţiilor cardio-vasculare şi respiratorii), arderea caloriilor, îmbunătăţirea capacităţii de coordonare şi control, eliberarea nivelului de stres, etc.